Admitere Rezidențiat

ȘCOLARIZAREA ROMÂNILOR DE
PRETUTINDENI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL POSTUNIVERSITAR MEDICAL (REZIDENȚIAT) (sursa:
www.edu.ro)
- Condiții de eligibilitate
- Admiterea în învățământul postuniversitar medical (rezidențiat) a românilor de pretutindeni, pe locuri fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, se adresează absolvenților cu diplomă de licenţă (profil: medicină, medicină dentară şi farmacie) obținută în România sau în alt stat membru al Uniunii Europene sau Confederației Elvețiene.
- Candidații din Republica Moldova, absolvenți cu diplomă de licență în medicină și farmacie, obținută la Universitatea de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu din Chișinău, absolvenți în ultimii 5 ani se vor putea înscrie la examenul de rezidențiat.
- Candidații optează pentru locurile alocate de MEN se înscriu și susțin examenul la concursul național de rezidențiat, organizat de Ministerul Sănătății, în aceeași perioadă și aceleași condiții ca pentru cetățenii români, conform "Metodologiei privind organizarea concursului național de rezidențiat", elaborată anual de Ministerul Sănătății și aprobată prin ordin al ministrului sănătății.
- Procedura de admitere
- Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă documentele solicitate de centrul organizator de rezidențiat, desemnat de Ministerul Sănătății, în conformitate cu regulamentul propriu;
- Dosarul va fi depus direct la sediul universității, desemnată de către Ministerul Sănătății;
- Sunt declarați eligibili pentru repartizarea pe specialități medicale candidații care obțin punctajul minim de promovare a concursului național de rezidențiat;
- Repartizarea pe specialități medicale se realizează de către MEN. cu respectarea punctajului minim pe specialitatea medicală obținută de cetățenii români, în baza avizului instituției de învățământ superior acreditate cu profil medical, precum și a avizului profesorului coordonator/specialitate;
- Listele candidaților admiși vor fi înaintate de către Ministerul Sănătății, către M.E.N.-DGRIAE, în vederea emiterii aprobării de școlarizare, pentru fiecare rezident admis.
REZIDENTIAT - CETATENI DIN TARI TERTE U.E ( informația din 2018-2019, cea pentru 2019-2020 nu a fost actualizată)
(sursa:https://umfcd.ro/educatie/postuniversitar/rezidentiat/rezidentiat-cetateni-din-tari-non-ue/)
Medicii, medicii dentiști și farmaciștii cetățeni ai unui alt stat decât statele membre ale Uniunii Europene, statele aparținând Spațiului Economic European sau Confederației Elvețiene pot efectua specializare în rezidențiat prin Ministerul Educației Naționale cu respectarea prevederilor legale, în una dintre specialitățile prevăzute în Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală.
Specializarea în România se face doar in limba română.
Cetățenii străini din state terțe UE cu diplome de absolvire în străinătate sunt înscriși în învățământul postuniversitar de rezidențiat doar după absolvirea anului pregătitor de limba română. Instituțiile de învățământ superior acreditate care organizează cursul pregătitor pentru învățarea limbii române sunt acreditate de Ministerul Educației Naționale (www.edu.ro)
La înscrierea la programe de studii cu predare în limba română sunt exceptate de la obligația de a prezenta certificatul de absolvire a anului pregătitor persoanele care prezintă acte de studii românești (diplome și certificate) sau acte de studii atestând cel puțin patru ani consecutivi urmați într-o instituție de învățământ superior acreditată din sistemul național din România.
Cetățenii străini din state terțe UE care au acte de studii eliberate de către instituții de învățământ din afara României și doresc continuarea studiilor prin rezidențiat la U.M.F. "Carol Davila" București, au obligația de a se adresa direct Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor pentru recunoașterea actelor de studii și obținerea atestatului de recunoaștere.
Dosarele de candidatură se depun personal în cadrul Departamentului de Pregătire Postuniversitară și Educație Medicală Continuă, în vederea înscrierii, începând cu data de 1 octombrie până la data de 15 noiembrie.
Dosarul de candidatură conține următoarele documente:
- Cerere de înscriere; Anexa 1
- Aviz coordonator de rezidențiat; Anexa 2
- Cererea de eliberare a Scrisorii de acceptare la studii completată la toate rubricile, în 2 exemplare; Anexa nr. 3 (trilingvă)
- Certificatul de naștere, copie și traducere legalizată în limba română;
- Copie de pe actul care atestă domiciliul stabil în străinătate;
- Copie de pe pașaport;
- Copie și traducere legalizată în limba română a diplomei de bacalaureat sau echivalentul acesteia, autentificată de autoritățile de resort din țara emitentă;
- Copie și traducere legalizată în limba română a diplomei de licență sau echivalentul acesteia, autentificată de autoritățile de resort din țara emitentă; absolvenții studiilor de licență din anul universitar 2017/2018, pot depune adeverință emisă de facultate, din care să rezulte că au terminat studiile, diploma de licență în copie legalizată, urmând să fie adusă ulterior.
- Foile matricole/suplimentele la diplomă - copii și traduceri legalizate în limba română, aferente studiilor efectuate;
- Atestatul de absolvire a anului de limba română sau rezultatul testului de cunoștințe lingvistice pentru cetățenii străini înscriși la programele de studii de licență cu predare în limbi străine, în România;
- Certificatul medical (în limba română), care să ateste faptul că persoana va fi primită la studii nu are boli contagioase ori alte probleme incompatibile cu forma de învățământ pentru care optează;
- 2 fotografii.
Pregătirea în rezidențiat începe la 1 ianuarie 2020. Taxa de studii este de 7000 euro/an.
UMF "Carol Davila" București evaluează dosarul și transmite documentele necesare Ministerului Educației Naționale - Direcția Generală Relații Internaționale și Afaceri Europene în vederea eliberării scrisorii de acceptare la studii.
Departamentul de Pregătire Postuniversitară și Educație Medicală Continuă va înștiința candidații cu privire la Scrisorile de Acceptare la studii și efectuarea procedurilor de plată a taxei de studii.
La înmatriculare, candidații vor prezenta documentele din dosarul de candidatură, în original, vizate spre autentificare de ambasada României din țara emitentă sau apostilate Haga, dacă studiile precedente nu au fost efectuate în România.
Specializarea se face cu respectarea duratei și curriculumului de pregătire prevăzute pentru rezidențiatul în specialitatea respectivă în România.
Examenul de specialitate se organizează de către Ministerul Sănătății, la sfârșitul specializării, cu respectarea condițiilor prevăzute pentru finalizarea rezidențiatului, în sesiune comună cu cetățenii români (de 2 ori pe an, martie și octombrie).
Mai multe informații despre METODOLGIA DE ADMITERE, ACORDARE BURSE REZIDENȚIAT GĂSEȘTI AICI, fiind actualizate periodic:
https://umfcd.ro/educatie/postuniversitar/rezidentiat/rezidentiat-cetateni-din-tari-non-ue/
SITE-UL OFICIAL AL CONCURSURILOR DE REZIDENȚIAT: https://rezidentiat.ms.ro/
Tematica și bibliografia(https://rezidentiat.ms.ro/)
Aducem la cunoștință celor interesați că tematica și bibliografia au rămas neschimbate față de sesiunea anterioară
Rezidențiat - sesiunea 10 noiembrie 2019